pro (becali) tv
Asociatia Consumatorilor de Media protesteaza fata de faptul ca Pro TV a difuzat stiri despre Gigi Becali bazate pe aranjamente financiare de culise, nu pe criteriul interesului public, se arata intr-un comunicat al asociatiei. Reactia este urmarea dezvaluirilor facute, recent, de Gigi Becali in cadrul unei emisiuni televizate. Conform Gazetei Sporturilor, patronul clubului Steaua a explicat ca este vorba de o compensare in trei: Steaua-Marriott-ProTV.
“O firma care colabora cu ProTV-ul avea o datorie fata de Steaua din drepturile TV. Eu trebuia sa platesc catre Marriott, unde aveam sediul, iar Marriott ii dadea reclama ProTV-ului. N-au mai primit banii si a fost o compensare in trei”.
In replica, Asociatia Consumatorilor de Media sustine ca este inacceptabil ca intr-un jurnal Pro TV sa fie difuzate 4-5 stiri despre Becali pe motiv ca televiziunea din Pache Protopescu are datorii fata de latifundiarul din Pipera: „Este inadmisibil sa existe un sistem prin care magnati, cum este Gigi Becali, pot plati televiziuni, ca sa se laude la stiri cu vila proaspat-cumparata sau ca sa le fie difuzate spusele, fie ca sunt interesante sau nu”.
Asociatia se declara impotriva oricaror forme prin care criteriul interesului public este inlocuit de aranjamente financiare de culise. Contactati de HotNews.ro, reprezentantii Pro TV au declarat ca nu exista nici un contract al televiziunii cu Gigi Becali:” Nu am avut si nici nu avem vreun contract cu Gigi Becali si nici nu suntem agentia de PR a nimanui”. (Hotnews, 10 febr. 2007)
Teoria cum ca televiziunile dau ceea ce vrea poporul sa vada este una falsa.
Nu poporul roman l-a vrut pe Becali la Protv, dar s-a obisnuit cu el si, iata, a devenit chiar o forta. Cei ce “impun” la nivel societal un trend in vizual nu este publicul, ci producatorii, care trebuie sa inventeze solutii de captare a atentiei telespectatorilor (nu am vazut vreo emisiune care sa aiba audienta mare din prima editie; audienta creste in timp pentru ca publicul se ataseaza treptat de un produs/emisiune)
Toate emisiunile de succes si-au atras in timp publicul telespectator, care, uneori, in lipsa de altceva se ataseaza de un anume gen de emisiune, degenerand pana la nivelul de a fi public-tinta.
Asa s-a intamplat si cu Becali la Protv.
Ni l-a servit pe tava pana am ajuns sa credem in el si, mai ales, sa-l facem a treia personalitate politica (adica l-am plasat in zona de actiune efectiva) a tarii.
El nu este nimic altceva decat un produs al Protv.
Din fericire, are termen de garantie.
Preiau un text a lui Giovanni Sartori, nadajduind ca oamenii nostri de televiziune se vor apleca cu mai mult bun-simt si decenta spre adevarata natura a jobului lor – acela de a informa. Sper sa intelegeti ceva din acest text, domnilor jurnalisti.
“Daca democratia ar trebuie sa fie un sistem de guvernare condus si controlat de opinia celor guvernati, atunci intrebarea de la care trebuie sa pornim este: cum se naste si cum se formeaza opinia publica?
Aproape intotdeauna opinia publica este un dat dinainte stabilit. Este si atata tot, de parca parerile opiniei publice ar fi, intocmai ca si ideile lui Platon, idei preexistente.
Opinia publica inseamna, in primul rand, o situare, o plasare; este ansamblul unor opinii care se afla inlauntrul unui public…Dar notiunea de opinie publica inseamna, de asemenea, si mai ales, niste opinii generalizate ale publicului, opinii endogene, care sunt ale publicului in sensul ca publicul constituie intr-adevar subiectul lor. Sa adauga ca o opinie publica e numita publica nu numai pentru ca este a publicului, dar si pentru ca imbratiseaza res publica, treburi publice, binele comun, problemele colective.
Merita sa subliniem ce anume este corect sa numim opinie. Opinia este doxa, nu e episteme, nu e cunoastere si stiinta; este pur si simplu o parere, o exprimare a opiniei subiective pentru care nu se cer dovezi. Matematica, de pilda, nu este o opinie. Reciproc, o opinie nu este ca un adevar matematic. Tot astfel, opiniile sunt convingeri firave si schimbatoare. Daca devin convingeri profunde si profund inradacinate, atunci este cazul sa fie numite credinte.
Din aceasta precizare reiese ca e usor de respins obiectia ca democratia este imposibila pentru ca poporul nu stie. Aceasta este o obiectie impotriva democratiei directe, impotriva unui demos care se guverneaza pe sine. Dar democratia nu este o guvernare a cunoasterii, ci este o guvernare a opiniei, intemeiata pe o sentire de re publica cu caracter public….
Prin urmare, cum se constituie o opinie publica autonoma care sa fie cu adevarat a publicului? Este limpede ca aceasta opinie in formare trebuie sa fie expusa unor fluxuri de informatii despre starea treburilor publice….pe de alta parte, cu cat o opinie se deschide si se expune unor fluxuri de informatii exogene (pe care le primeste de la puterea politica sau de la mijloacele de informare in masa), cu atat gandirea oamenilor risca sa devina hetero-dirijata.
De altminteri, atat timp cat opinia publica a fost cu precadere modelata de ziare, echilibrul dintre opinia autonoma si opiniile heteronome (hetero-dirijate) era garantat de existenta unei prese libere si multiple, pe mai multe voci. Raspandirea radioului nu a alterat in mod substantial acest echilibru. Problema apare o data cu televiziunea si in masura in care vederea inlocuieste cuvantul….
Televiziunea are un efect exploziv deoarecere ia locul asa-numitilor lideri intermediari de opinie si inlatura din cale multimea de autoritati cognitive care stabilesc in mod diferit, pentru fiecare dintre noi, in cine sa credem, cine e demn de incredere si cine nu. O data cu televiziunea, autoritatea este a vederii insasi, a imaginii. Nu conteaza ca imaginile pot sa insele mai mult decat cuvintele. Fapt este ca ochiul crede in ceea ce vede (ceea ce vede pare real si, implicit, pare adevarat).
Opinia publica trebuie sa fie a publicului. Dar se intampla tot mai rar ca lucrurile sa stea asa, fiindca videocratia fabrica in permanenta o opinie puternic hetero-dirijata, care in aparenta intareste, dar in esenta goleste de continut democratia ca guvernare a opiniei. Pentru ca televiuziunea se exhiba ca purtatot de cuvant al unei opinii publice care in realitate este ecoul propriei sale voci.
Citim in Herstgaard: sondajele de opinie domnesc in chip suveran. 500 de americani sunt chestionati in permanenta pentru a ne spune noua, adica celorlalti 250 de milioane de americani, ce anume trebuie sa gandim.
Si este fals ca televiziunea se limiteaza sa reflecte schimbarile in curs din cadrul societatii si culturii sale. In realitate, televiziunea reflecta schimbari pe care in mare masura ea le promoveaza si le inspira.”
Protv a facut din Becali o pseudo-stire, un pseudo-eveniment, un pseudo-peronaj. El este un eveniment doar pentru simplul fapt ca unde este el este si o camera de luat vedere (a protv-ului). Fara camera el nu exista.
Din acest motiv el este un fals ce produce dezinformare. Si acest lucru trebuie sanctionat.
Altfel o sa ajungem ca 4 din 5 romani (ca in SUA) sa voteze cu ceea ce vede/pe cine vede pe ecran. Deja am luat-o pe drumul cel mai periculos cu putinta.
Din nefericire insa, in ceea ce priveste televiziunea teoria concurentei (ca masura autocoercitiva) nu mai este valabila.
Ma intorc la Sartori:
“Dupa teoria concurentei, consumatorul ar trebuie sa-l pedepseasca pe producatorul de stiri de slaba calitate, exact asa cum il pedepseste pe producatorul de automobile sau de frigidere de slaba calitate. Dar nu se intampla asa, lucrurile se petrec diferit…cresterea audientei ajungand sa-I duca pe cei albabetizati la gradul de analfetizati…. Nu exista nicio analogie intre concurenta intre televiziuni (publicul vrea asta!, ni se repeta mereu) si ceea ce inseamna adevarata concurenta in economia de piata. Competitia de piata se bazeaza pe trei elemente:
a. cost-pret
b. calitatea produsului
c. raport pret-calitate.
Iar interactiunea dintre cele trei elemente se rezolva in beneficiul consumatorului…insa, in urma asa zisei concurente intre televiziuni nu rezulta niciun beneficiu pentru utilizatorul-consumator. El este neputincios….pentru ca in televiziune produsele pentru care se formeaza un pret nu sunt programele, sunt spatiile publicitare. Cu alte cuvinte, programele de teleziune servesc acesteia pentur a aduna pachete de telespectatori care sunt la randul lor potentialii clienti de vandut unor firme. Adevaratii “platitori” de pe piata televiziunilor nu sunt telespectatorii ci sunt firmele care cumpara publicitatea. …Cantitatea prevaleaza calitatii.”
Asta pentru ca televizunea este sub asediul audientelor. Cu cat ai mai multe puncte audienta cu atat ai mai multi clienti pe publicitate. Un cerc mai mult decat vicios.
“Mass-media, si mai ales televiziunea, sunt astazi gestionate de subcultura, de persoane lipsite de cultura. Si intrucat comunicatiile sunt un excelent mijoc de autopromovare au fost suficiente cateva decenii pentru a crea gandirea zeama-lunga, un climat cultural de melasa mentala si armate crescande de redusi mintali…problema este ca raportul dintre mainstream si paraiele secundare, dintre melodie si contra-melodie s-a rasturnat. Astazi se revarsa in jur mintile debile, care se revarsa tocmai pentru ca dau peeste un public care nu a fost niciodata deprins sa gandeasca. Si vina televiziunii in acest cerc vicios este de a-I favoriza – in gandirea-melas a- pe trasniti, pe excitati, pe exagerati, pe mincinosi. Televiziunea premieaza si promoveaza extravaganta, absurditatea si ticneala. Ajuntand astfel la intarirea si la inmultirea lui homo insipiens.
Ce e crancen acum urmeaza: “parintii, chiar daca in ziua de azi nu mai inseamna mare lucru, ar trebui sa se inspammante de ceea ce ar putea deveni copii lor: din ce in ce mai multe suflete pierdute, dezorientati, anomici, plictisiti, in tratament la psihanalist, aflati in criza depresiva, si, intr-un cuvant “bolnavi de gol interior”. Si trebuie sa reactionam prin scoala si in scoala…”.
Concluzia?
Solutia?
Ader la cea propusa de Sartori, macar pentru jurnalele de stiri (in laboratoarele carora se produc marile mutatii): sa se scoata din jurnalele tv calupurile publicitare. Astfel incat aceste posturi (josnice, de cele mai multe ori) sa fie nevoite sa prezinte in buletinele lor stirile informative si nu pe cele ce tin de show derizoriu si cretin (care atrag publicitatea).
