_
.01 the eggs .02 the toothbrush .03 apparatus
_
APPARATUS
L-am adus in casa zilele trecute.
Parca e dement.
Nu ma lasa in pace pentru nimic in lume.
Clantane tot timpul.
Ieri i-am tras un sut de s-a dus sub pat.
Acum il aud noapte cum biziie ca nebunul. Numic nu il opreste.
Il arunc in veceul. Trag apa si ma linistesc. Nu stiu de ce dar zgomotul acela ma linisteteste.
E ca si cum speli tot ce ti se pare mai urit si dezgustator.
De fapt nici macar nu e asa.
Tot ce scot pe partea opusa gurii mele spurcate nu este mai spurcat ca ceea ce scot din ea.
Timpitul iese la suprafata ca si cum nimic nu s-a intimplat. Nimic nu ma infurie mai tare ca incapatinarea de a nu disparea.
Incapatinarea de a te agata de viata de parca e singurul lucru important.
Doar existenta asta precara si tembela ne impinge sa circulam.
Ca sa vezi cum e sa te indragostesti ca un cretin de ceva care nu te mai lasa in pace.
Parca e un capcaun care si-a propus sa imi devoreze identitatea.
Sa ma aduca la stadiul de martor al realitatii.
Acum sint decis sa il pun pe foc. Poate asta il va ucide.
Aprind aragazul. Ce inventie diabolica. Un aparat de ucis pe care il vedem ca pe unul de care depinde supravietuirea.
Uneori ma sperie imbecilitatea noastra si imposibilitatea de a vedea mai departe de ceea ce noi numim realitate.
Mai bine il pun in cuptor. De acolo nu are cum sa scape.
Numai ca a disparut de sub pat. Caut in peste tot, inclusiv in frigider.
De dracu’ sa il fi pus acolo?
Intr-un final il depistez pe balcon. De nervi il calc in picioare il pocnesc cu o coada de matura. Il prind si il arunc in cuptor.
O crima perfecta. Nimic nu mai ramine. Nici o urma si nimeni nu ma poate condamna.
Voi fi criminalul perfect. Tin usa cit pot de bine.
Gata.
Cosmarul meu a luat sfirsit. Se aude cum trosneste si sfiriie.
Deschid cuptorul.
Doar o mica bucatica de metal, de la curea, a mai ramas.
Am invins. In sfirsit pot sa dorm, pot sa fac ce vreau, nu o sa ma mai terorizeze.
Animalul a fost rapus.
Pentru prima data ma uit in oglinda la un invingator.
Parca eram ascuns undeva si acum am iesit la suprafata.
De cite ori ma priveam, el nu lipsea din fata mea. Ma umbrea si imi ascundea identitatea.
Acum ma pot identifica. Pot sa fiu mindru de mine.
Atipesc. Ma trezesc.
Tot asa pina spre dimineata, cind decid ca fara el nu exist.
Plec sa imi iau un nou aparat de fotografiat.
Si un cuptor.
Cel vechi pute ingrozitor.
_
_
© 2002 razvan ion
